Amurg de iarnă
Amurg de iarnă, sumbru, de metal,
Câmpia albă - un imens rotund -
Vâslind, un corb încet vine din fund,
Tăind orizontul, diametral.
Copacii rari și ninși par de cristal.
Chemări de dispariție mă sorb,
Pe când, tăcut, se-ntoarce-același corb,
Tăind orizontul, diametral.
poezie celebră de George Bacovia (1 februarie 1914)
Adăugat de Vladimir Potlog
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.