Mozaic

A spart gura târgului umplând strada de plombe,
Împrăştiindu-şi zebrele în căutarea leilor rari,
Lăsând trecutul alandala cu accidentări în catacombe
Cu tinerele ahtiate tot sărind prag după prag, dup-alţi bogaţi florari.

Din cioburile risipite s-au pierdut culorile curcubeului
Ce nu mai răsare demult nici pe bolţile bisericilor
Mâzgălite de înjurăturile miliţianului sau derbedeului
Teologizat în bătălia fratricidă a acumulării valorilor clericilor.

Pică ocazional câte un ochi de sticlă în gura uimită
Rămasă într-o căscătură plicticoasă din fade ecrane
Promulgând ineptice cumpărături întrerupte de-o peliculă lipită
Cu măscărici, mulţi sforari guralivi, botoxice vădane.

Noroc cu scurgerile Wilkileaks, nestematele ştiri
Din inelele bine ţinute încercuite-n băncile parcurilor
Unde se pun la cale îmbrăţişările morţilor cu oştiri...
Şi mai la modă parade de stabilire după merite a ţarcurilor.

Cum pe-aici s-au furat multe, multe de tot,
Până la lustrul sărăciei lenei şi se alunecă-ntr-una la vale
De pe treptele ce nici nu mai există... mai sunt cei ce se scot
Şi din piatră seacă, ţinându-se agăţaţi bine de buzunare cu parale...

Baza-i o păcură neagră vândută şi aia drept lapte şi miere
Întinsă pe pâinea din munca-n răspăr la visatul picnic
Luat şi ăla din picul ce curge la lucrul de silă-n plăcere...
Şi totul se-afundă, e-un moale cum suntem, nu mai e mozaic!...

De ce oare nu se mai practică învăţătura de la marele-n vârstă... la mic?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!