Zâmbetul de la masa de cărți
În diminețile în care scriu,
Cărțile mele nu mă bagă-n seamă,
Crezându-mă, pesemne, un sicriu
De care-ncepe să le fie teamă.
Ce proaste sunteți, le șoptesc zâmbind
Cărților care veșnic mă-mpresoară,
Precum un laț cu ochiul recitind
Același gât, pentru a mia oară!
Eu am numai o carte preferată,
Care pe masă nu-și găsește loc,
Până ce voi nu veți pieri vreodată,
De mâna mea, zâmbind, puse pe foc!
poezie de Marius Robu din Aproape alb (4 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.