O viață fără cuvinte
Tânjesc, tânjesc aproape până la durere
Să-mi găsesc visatul, rarul, fostul companion
Fără perdea, cu zâmbet larg, fără fason...
Să mă deschid mimoz mascul, să-i cer părere.
Pierdut îs de-o lume tot mai multă mută,
Ce-și spune doar cuvinte neauzite, goale,
Schimbând auz cu idiferență-n veșnice târcoale,
Să afle ca-ntr-o doară pe ascuns știrea pierdută.
Cât bine răscolit mi-ar face confesatul
Din amintiri veninde de un prevăzut trecut;
Să nu se-adune cronic, dintr-un recent acut...
C-un dialog burlesc, boem, mult așteptatul.
Nici vidul nu mai este să se umple din plin,
Căci nu mai e intrare, e doar zid de-un refuz
C-un plictisit apatic, căscatul de mofluz...
Ca-n sihăstria vieții ce ne e pan-destin...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.