Origini incerte

Din două universuri, care ţi-e cel mai sfânt;
Necunoscutul nimeni râvnit din neştiinţă
Sau semenii ce-i ştii culcaţi demult, pământ,
Rămaşi de rădăcini, să ne sorbim conştiinţă?

La praf stelar ţintim ne căutând origini
Şi apăsat călcăm strivind uitate vise
Sub tălpile-n oglindă, pe luciul spart de spini
De la săgeţi solare se răcorind 'n abise...

Ne retopim perpetuu din sevele străfunde
Resuscitând nutriţi de-un însămi canibalic,
Ne pogorând la rând meteorite arzânde
Înfrăţind zbor cu scormon de sapiens animalic.

Nici nu-i mister, în esenţă e punctul de plecare
De unde raza-ncepe se percepând privire
Ce-ar releva ce suntem; noi, Univers se pare!?...
Arar ne amintind că-i suntem contopire.

Ne creştem trupuri noi din vechile schelete,
Culegem mere roşii din cărnurile-n humă
Şi pâinea o plămădim din braţele de fete...
Ne parfumăm de roze din lacrimi-ochi de mumă!

Suntem o coajă groasă pe astrul planetar
Călătorind în vid, stingheri, neplânşi, uitaţi;
Nişte orfani, doar mintea cătându-şi un amnar
Ce s-a aprins scânteie din palmele de taţi...

Pe coapsele de mame... Copii sacrificaţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!