Note din tren

Pun fruntea-ncet pe geamul strălimpezit de cer.
E de metal câmpia si grâul e răscopt.
Canton 107, canton 108,
si trenul uită totul pe zarea lui de fier.

Un şuierat. Un altul. Un pod: o jucărie...
Pe mal, copii de vată cu bivoli de carton.
Un domn citeşte-o carte franceză în vagon,
si osiile cantă ferata melodie.

Şi osiile cantă... Şi-n aur tot se şterge:
Peisaje, vise, păduri, cantoane mici si triste,
ori desparţiri prin staţii, cu lacrimi si batiste...
Ne plictisim. Sau râdem. Si viaţa noastră merge.

De se topesc, brumate, privelişti fumurii,
prin staţiile vieţii frânam, a câta oară?
Şi cine ştie cine ne-aşteapta intr-o gară
în care noi, din goană, n-am mai putut opri...

Hei, cea din urmă gară, la un sfârsit de cale,
acarul negru-al morţii, pe gânduri, la macaz...
Surâd. Aprind ţigara. Şi iar visez. Un iaz...
Banalitaţi burgheze din trenuri personale.

Si vad deodată trenul meu mic de tinichea,
cu roţile stricate, când nu-mi trecea prin minte
să-l fac simbol şi versuri, ci mi-l trăgeam-nainte
de sfoara lui, prin toată copilăria mea...

Hei, Radule de-atuncea, cu vise-îmbracate
în vechi costume albe de marinar, ca tine,
cum le plimbai- ţii minte? – pe-nchipuite şine,
în vechia jucărie cu roţile stricate...

Iar astăzi, trenul fuge si, paralel, şoseaua.
L-asemuim cu viaţa, burghez si călător,
domnu-şi citeşte cartea, si-ntâiul trenişor
de mult işi rugineşte, in suflet, tinichiaua.

În ţacanit de osii se-aleargă peste vise.
S-a desfăcut amurgul şi mâinile sunt reci.
Un alt canton de ţara: o su... ta... do... ua... zeci...
La staţia trecută, am cumpărat caise.

poezie celebră de Radu Gyr (1928)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!