Pustiul alb

S-a prăvălit luciul de stele din întreaga boltă
Din cele mai îndepărtate colţuri, se făcând fărâme
Pe-o coajă de telur cu vântu-n vele şi parâme
Ce şi-au pierdut busolă... Sau seceriş ne vor, recoltă?!

E câmpul plin, că totu-i plin de ace îngheţate
Boldind în pielea caldă, se-ncercând s-o crape
În prăvăliri criotice lăsând priviri crispate,
Vrând tot ce nu-i alb pur, geros... friant să-ngroape.

Până şi dâre-s albe, ce erau uliţi, drumuri
Şi casele-s igluuri, maşinile-s doar fiare.
Reper nu mai există, pe coş ies albe fumuri
Şi mintea-i îngheţată... Neputinciosu' o doare.

Doar trecători-s negri de-un negru trecător
Şi pomii-s piscuri sure din loc în loc; ce scutur
Cu mâna-ntinsă aripi, c-am gândul zburător
Şi-s plin de vise încă... N-aş vrea să mor, sunt flutur!...

... Este şi ziua mea; feb' paişpe ce-ncă bucur...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!