Prietene
... fiecare purtăm necunoscute tărâmuri
pe spinarile clipei
cum amintirile ard
podiditele lucruri
asemeni nouă
alcătuire
a nepotrivirii de timpuri
ploile albe marșăm solitari
asemeni claviatura cuvintelor
unor alte urgii la triremă
cu toată tulburarea
drag suflet
prin labirintul nemărginirilor
mereu de la capăt
un strigăt neegal în implozii
dezleagă
și dacă întrebi
aidoma-i ierbii crescute
printre trunchiuri de ierbi
ce identifică muntele
nedezvelit
cu foșnetul amânat
al cuvintelor...
poezie din Lacrima Maicii Domului pe masă (2005)
Adăugat de Maria Pîrlogea
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.