Resemnare
Și simt cum că greșesc ca niciodată
Mai amăgit de mine nici c-aș vrea,
Să cred că ea n-o să se facă vinovată
De dragostea pe care și-o dorea.
Pe ale noastre gene greu apasă
Acel curaj de-a mai privi direct,
Totuși mă vrei pe mine și nu-ți pasă
Că sunt sau nu iubitul tău secret.
De undeva auzi că ai chemare
Acum e rândul tău să faci la fel
Să nu-ți amâni iubirea râvnitoare
Ci fii o dată sau deloc cu el.
Eu sunt absent de mine să te caut;
De unde să încep întâi a te găsi...
Am fost la ghicitore să te laud
Și am găsit-o-n mine zi de zi.
Acesta-s eu, un monolog de temeri;
Mă părăsesc sau regăsesc iubit!
De ce m-am amăgit că nu mai vrei să-mi semeni
Vreau să mă pierd prin tine -regăsit.
Azi simt că voi trăi mereu fără de viață;
Până în clipa când te cer din nou.
Tu te arată dragoste, mă-nhață
Din monologul trist -acest cavou.
Aceste versuri sunt din amăgire.
Cuvintele au plâns când le-am cătat;
De ce nu pot să fiu iar lângă tine
Ci mă urăsc și poate-s resemnat.
Și simt cum că greșesc ca niciodată.
poezie de Elvis Constantin Marangoci
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Elvis Constantin Marangoci. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.