Treaba ta...
Treaba ta, îmi zise javra
care ochi deschiși ținea
dedulcind în sus otrava
muzicilor, cea mai rea.
Eu zic "do", ea zice "re"
și se iscă tandru sunet,
nu știu cum, nu știu de ce
fulgerând se lasă-un tunet.
Iată plouă, vai, cu picuri,
umezind ferestre, oase
dulcile din noi, nimicuri
totdeauna numeroase...
poezie celebră de Nichita Stănescu din Necuvintele (1969)
Adăugat de Dan Costinaș
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.