Ora de ştiri

A bătut toaca, după clopot, ca vorbele de lemn pe lemn şi pe şina de fier,
s-aducă la lumină-n cald de pumn de lumânări uitarea unei vieţi neînsemnate
într-o nemaisperată ocazie de reci-aprinse "aprecieri" de un folcloric cazier,
scurt, netăgăduit, tăios de-o frază, poate nici de atât... o rece, ultimă posteritate.

(durează, comprimat cu toatele-s cutume, cam o oră, scrisă-n "eu"-n împietrire
de publicitate, poate-o ştire.)

În sală se discută într-un limbaj neînţeles de către mai mulţi importanţi călugări
sau popi sau alţi atei, puşi toţi pe căprării în parpalace negre lungi cu alb blazon,
într-o totală discordanţă despre-un cineva neinteresant, aflat într-un război cu bulgări
aruncaţi în el de-o parte şi de alta, buimăcit, mut; chiar de în faţă are-un microfon.

(şi fiind obiectul, nici măcar un subiect, din încropiri de mii de file ce legând în nesimţire,
i se decide într-o oră un verdict... de ştire)

Cu ciucuri ce căzând de pe jobenuri cu fund pătrat de pompoşi cu elevat discurs
într-o audienţă-n redingote, smokinguri sau frac -acoperind sânge prelins pe mâini-
aşteaptă ca pe o spălare laurii îngreunaţi de mult celebrele coroane, mânjitul urs
cu miere-n gesturi, după ce-a arat cu tancuri casele cu semeni ca să facă pâini.

(mesia păcii anuale ce şi-ar dori pe toţi să-mpace, să-şi facă singur sieşi omenire,
a mai dat şansă tuturor, de-o ştire...)

Toate-s ajunse într-un final, nu cel definitiv, pe frontispicii de hârtii sau pe-un ecran
doar însă dacă i s-ar merita în vreun fel vreo faimă, sau de nu, măcar o viaţă ar pierde,
în rest şi neînvăţaţi, pungaşi, câteva nimfomane, ceva legat de măsluire sau de-un furt de ban,
devin ei, devine în sine important până într-atât încât să îmi conducă ţară până la a o pierde!

Este de neimaginat câte se pot produce în echitabil echilibru, în ora pentr-o ştire!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!