Demonii apelor...

Savoare şi chemare e pasul ei
molatec
pierdut în frunzişul auriu
al toamnei
Timpul grăbit
îşi caută un loc cât mai aproape
de umbra
apărută sub pleoape
Pământul respiră adânc
şi lumea din jur tresare
din somnul prelung....
...
Alung semnele de întrebare
ce răsar la intersecţie de drumuri
şi-i netezesc cărare
spre visul fără contur....
...
- Iartă-mă că te întreb:
fată nepăsătoare
şi neştiutoare
de câte în lume se nasc
din beznă şi inexplicabile hărţuiri...
...
Spre care fantasme te grăbeşti
nostalgică, languroasă
şi gravă
când toamna-şi despleteşte
părul
scuturându-şi demonii
pe frunza ce-o striveşti?
...
Răsuncindu-se spre soare
c-un aer nefiresc
de liană agăţătoare
îşi deschide braţele
şi buzele-i
ce înfloresc seducătoare...
imperceptibil şoptesc:
- E-o poartă în faţă
şi taina zeilor e-n prima piatră
ce-o voi găsi în albia
râului
din care am purces...

poezie de Valentina Becart (2 decembrie 2012)
Adăugat de Valentina Becart
Votează! | Copiază!