În oricare stâncă
Noapte albă, stau și număr
Niște oi pe care nu le am
Fiecare trage la un ham,
Bine petrecut pe după umăr
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Măul creanga-și bate-n geam
Fiecare zi, o interogare
Câte sunt medalii cine știe oare
Față sau revers, copil, alegeam
Toată geometria moare-ntr-o mimoză
Purtătoare zâne viselor norocul
Neștiut rămâne tuturor sorocul
Fiecare face parte, din osmoză
Râuri depărtate cată-se întruna
Căile de apă se-ntâlnesc mereu
Peste fiecare strat de minereu,
Pulberi de argint presară luna
Fluieră un tren pierdut în neant
Oh, copilărie dulce ca un vis
Dac-aș ști măcar astăzi, cine mi-s
Slabă pâlpâire, palid diamant
Le vedem sau nu, între noi doar ziduri
Sârmele ghimpate colții își înfig
Fiecărui pește, soarta, un cârlig
Și înțelepciunea, adormind sub riduri
Oile, păstorul, intră în revoltă
Sarcinile noastre au ajuns prea grele
Taberele două. Între, doar zăbrele
Fluturi otrăviți taie din recoltă
Ochii noștri văd doar atât: ce nu e -
Dincolo de forme, doar legi și esență
Urlă rațiunea până la demență
În oricare stâncă, doarme o statuie!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.