Umbre animate
Cobor în game grele, nu mai știu să cânt
Și nici măcar un zâmbet nu-mi mai amintesc.
Străbate anotimpuri gândul meu înfrânt
Și-ntrebări născute de-atâta nefiresc.
Umbre animate în joc actoricesc,
Crispate, sub bagheta Unui-Nevăzut;
Luminei robi vom fi ce se aerisesc
Cu zboruri bănuite în necunoscut.
Nu peste mult purtând păcatul peste mări,
Cum păsările miresme de bucate,
Încremeniți în viscole de abdicări,
Vom fi doar umbre cu ochii plini de moarte.
poezie de Stelian Platon (17 noiembrie 2012)
Adăugat de Stelian Platon
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.