Zi cu lună

E Luna în plină zi pe cer;
Un sidefiu în culori albastre;
Crâmpei dintr-un rotund stingher,
Cum un copil după dezastre.

Stă cum o pleoapă ridicată
Cu iris alb, tot franjurat,
Mijând Planeta adulată
De-atâţia "noi", ne ştiind păcat!?...

E transparent de diafană
Şi o privesc că nu mă arde
Cum Soarele; ce-mi face rană
De vreau să-l văd şi cald nu scade!

Sunt stând şezând pe-un glob de stâncă,
Pe-un scaun-insulă între ape;
Un gând infim în noapte-adâncă
Zburând nebun, negrul să sape...

... Un firicel d-eternitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!