Relativ, absolut simultan
În fapt, ziuă-i mereu cum noapte
Și stat, e-n mersul de Planetă.
Câștig, se pierde la ruletă...
Urlet la surzi... nu sunt nici șoapte.
Adânc, e doar că-i înălțime,
Iubirea-i doar un egoism...
Ateu, e ego-n misticism
Și unu-n doi, este-o mulțime.
Marea-i și nor și râu la termen
Și pierderea-i câștig găsit.
Odihna-i gând neobosit...
Grâu-i colivă, dar și germen.
E negrul, alb complet închis
Și nașterea-i moarte de făt...
Tristețea-i sfârșit de desfăt
Și iad, e colț... la paradis.
Egal, e minusul cu plus
Și sfera mare-i rotund plat...
Jules Verne, e turist neumblat
Și răsărit e-un alt apus.
Suntem și-am dispărut în alții,
C-avem doar puțini ani lumină
Și toți culpabili, fără vină...
Ce mici suntem... Cei mai... "înalții"!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre înălțime
- poezii despre turism
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre sfârșit
- poezii despre râuri
- poezii despre ruletă
- poezii despre religie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.