O poezie tristă
Se face seară-n viața mea
Și încurând e noapte.
Inima mi-e tot mai grea,
Iar vorbele-mi sunt șoapte.
Întunericul pândește
Mai rău ca un scorpion.
Boala multă mă slăbește,
Mă face din om, neom.
Dumnezeu la el mă cheamă.
Am să merg ca să-l slujesc.
De moarte nu-mi este teamă.
Nu vreau să mai chinuiesc.
O viață-ntreagă am muncit
Ca să vă las moștenire,
Averile ce-am dobândit,
Întru pomenire.
Cuvintele pline de har
Le-am așternut într-o carte.
Vouă vi le las în dar
Să le duceți mai departe.
Cuvinte de-nvățătură
În versuri am adunat.
Fără pizmă, fără ură,
Vouă vi le-am dedicat.
Când o fi la despărțire,
În piatră voi să sculptați
O carte, drept amintire.
Citind-o, nu mă uitați.
Iar pe file să-ncrustați
Următoarele cuvinte:
"A trăit pentru Carpați
Și s-a dus la cele sfinte".
poezie de Dumitru Delcă (16 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.