Pe un stih străin

Fericit cine a călătorit ca Odiseus.
Fericit dacă în ceas de plecare simţea puternica
armătură a unei iubiri, în tot trupul,
ca venele-n care vuieşte sângele.
Iubire cu nesfârşit ritm, invincibilă
ca muzica şi eternă
fiindcă s-a născut când ne-am născut şi, de murim,
nici noi nu mai ştim că ea moare şi nici lumea
nu mai ştie. Pe Domnul Îl rog să pot spune, într-o clipă
de rară fericire, care e-această
dragoste.
Stau uneori împresurat de străinătate
şi aud glasul ei îndepărtat ca un clocot
al mării unit cu furtuna.
Şi mi se arată în faţă iar şi iar
năluca lui Odiseus cu ochii înroşiţi
de sarea talazurilor
şi de vastul dor de-a vedea din nou fumul
ce iese din căldura casei lui
şi câinele îmbătrânit de aşteptare în faţa porţii.
Măreţ e Odiseus murmurând în barba-i
albită
cuvinte ale limbii noastre
aşa cum se vorbeau acum trei mii de ani.
Întinde o palmă bătătorită de funii
şi cârmă, cu pielea tăbăcită de vânturi
uscate,
de arşiţe şi zăpezi.

poezie celebră de Giorgos Seferis din Cele mai frumoase poezii (1965)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!