Prostia pe grade

Nici nu mi-aş fi închipuit ce bine-i să fi prost;
Doar s-ai tupeu perfid, să trăncăneşti fără de rost!...
Că sigur vei găsi imensitate de fideli, fidele,
Toţi asemănători d-inepţi, de hoţi, de jagardele.

Unele, unii-s mult mai proşti; căci prost trebuie să fii,
Să ai ceva adică, aproape chiar să... ştii,
Inconştient, că nu eşti chiar cretin;
Adică prost de lene, imbecilitate... nu în destin!

Şi-atunci există şi categoria nuli sau nule,
Ce n-au cale de-ntors; ce ştiu s-alerge numai după...(libelule),
Să-şi întreţină corpul, fizicul spre desfătare...
Mai rău însă-i c-ajung vedete!? Grav, chiar... directoare.

Iar culmea gravităţii-i când din teribilism
De la alţi proşti puşi, ajung ei, ele... un paroxism
Şi chiar pot duce sau conduce o lume inocentă
Spre dezvoltare planetar-a propriei prostii... Transmisă prin placentă!!!

E categoric evident şi experienţe demonstrează
Criteriul de-a ajunge la conducere... Cum totul avansează;
Uitându-mă-nprejur la ce alegeţi dintre cultivaţi şi-agnoşti,
Ştiu cum vom deveni cu toţii!... Cunoaşteţi, ceva proşti?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!