obloane inchise

Ce dacă scaunele stau neaşezate
şi vântul bate cu putere obloanele obosite
de atâtea zile.
Unii îşi caută disperaţi capetele,
iar alţii pierdutele idile.

Niciodată -mi-am spus- nu voi schimba păsările
Indiferent cât de aproape sau departe e gardul,
Azi sau mâine.
Îmi voi creşte liniştit grâul,
Părul meu verde cu boabe din pâine.

Aripile şi-au cântat frângerea
Zborul şi-a împletecit paşii printre nuanţele de umbră.
Clipitele s-au îmbrăţişat cu teamă;
Zdrobirea mă strânge din toate părţile:
E tributul adus de strugure devenind zeamă.

Mă sting!
mi-au zdrobit genunchii de ceară,
şi-am îngenuncheat în faţa luminii.

Unii şi-au regăsit idilele,
Alţii şi-au aşezat scaunele.
De atâtea zile
vântul bate cu putere,
Dar obloanele capetelor sunt închise….

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Votează! | Copiază!