Purtăm poveri ce nu-și au rostul...
Purtăm poveri ce nu-și au rostul
În viața asta mult prea scurtă,
Și ne mirăm că uneori,
Clacăm la singura redută.
Ne încovoaie ne rănesc,
Iar noi le ducem zi de zi....
Și, ca și când n-ar fi destul
Le moștenesc ai noștri copii.
Povara banului prea mult
Ce ni-l dorim fară oprire,
A luxului nemărginit
Și a nevoii de mărire.
Poveri ce nu-și au locul lor
N-au nici valoare, trebuință,
Ci doar ocupă locul gol
Lăsat de lipsa de credință.
Sunt Doamne suflete pustii
Și-s zbuciumate, chinuite,
De truda fără de sfârșit
Și-a lor poveri nemărginite.
Opreste Doamne suferința,
Și fă-i Tu Doamne să te vadă,
Să te iubească și să creadă,
Și... vor scăpa de împovărare.
poezie de Angelina Nădejde (8 iunie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre valoare
- poezii despre suflet
- poezii despre suferință
- poezii despre sfârșit
- poezii despre moștenire
- poezii despre lux
- poezii despre iubire
- poezii despre dorințe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 Vedetot Ion [utilizator înregistrat] a spus pe 19 iunie 2012: |
Trag Nădejde, că vom mai auzii de tine Angelina. Succes și curaj! |
2 Angelina Nadejde [din public] a spus pe 28 iunie 2012: |
Va multumesc pentru incurajari! |
3 bettymarcovici [utilizator înregistrat] a spus pe 28 iunie 2012: |
Aștept și alte creații ale dvs. |