A noastră soartă

Au murit atâţia oameni
Cu speranţa la mai bine
Cu speranţa că urmaşii
Vor trăi cum se cuvine.

Şi acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleaşi feţe-amare
Tot aceleaşi timpuri dure.

Să cădem puţin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca şi cum am fi uitat.

Vor veni copiii noştri
Întrebând: voi ce-aţi făcut?
V-aţi jertfit pentru o viaţă
Ce noi nu am cunoscut

Putem schimba istoria,
Clădim palate pe ruine
Nu să spunem asta-i soarta.
Va veni odată bine.

Am distrus ce am avut
Şi căpeteniile sunt moarte
Dar doi oameni n-au putut
Să conducă-n ţară toate.

Şi acei care acum
Dau din gură ca-nainte,
Sunt acei ce cred că noi
Fân avem în loc de minte.

Însă noi ştim să răbdăm
Nu ştiu dacă bună-i calea
S-aşteptăm ca peste toate
Să s-aşterne uitarea.

Strigă suflete din groapă
Şi copii rămaşi orfani
Plânge Dunărea de milă
Şi ai ţării veterani.

O lume-ntreagă ne priveşte
Milă este-n ochii lor
Când aud că spun "săracii"
Simt că-nebunesc şi mor.

N-am avut de ei nevoie
Şi sper că nici nu om avea
Căci nimeni nu dă fără a cere
Cât ar fi viaţa de grea.

Va veni şi ziua-n care
Ne vor cere înapoi
Ce-a venit într-o căruţă
Va pleca într-un convoi.

N-ar fi pentru-ntâia oară
Când din bunătatea noastră
Alţii foloase ar trage
Chiar cu mintea lor cea proastă.

Încredere s-avem în alţii?
Doar în noi şi e destul.
Căci de mila ăstor oameni
Îmi ajunge, sunt sătul.

Nu că am pierdut curajul
Sau încrederea în oameni
Da nu noi suntem cei ologi
Ci un popor de oameni zdraveni.

Şi de credeţi că spun basme
Ia uitaţi-vă-n oglindă
Şi ce veţi vedea atunci
În al vost suflet să se prindă.

Veţi vedea pe Ştefan, Ţepeş
Brâncoveanu, Cantemir,
Pe Vladimirescu Tudor
Şi pe viteazul Mihail.

Poezie aveţi în sânge
Coşbuc, Goga, Minulescu,
Oameni de popor ca Creangă
Visători ca Eminescu.

Aceşti oameni, oameni mari
Vin dintr-un popor tot mare
Şi cu ei noi ne legăm
Într-o naţiune tare.

Şi cum spun eu ce gândesc,
Spuneţi ce aveţi pe suflet.
Au venit vremurile-n care
Viaţa este fără scrupet.

De-a lungul anilor şi-acum
Cu toţii ştiu că îndurăm
Dar nu ne provocaţi prea mult
Căci încă ştim să şi luptăm.

Şi-odată sângele când fierbe
Greu se poate domoli
Şi toate-armatele străine
Nu ne-or putea iar potoli.

Feriţi-vă duşmani nemernici
Feriţi-vă de cei ca noi
Căci când e unul la necaz
Vom fi cu toţii stil pe voi.

Noi v-am primit cu pace-n suflet
Când în pace aţi venit
Aţi venit cu gânduri rele
Peste graniţi v-am gonit.

Aţi plecat cu capu-n piept
Din istorie ne-aţi şters
Dar în a istoriei poezie
Încă mai lipseşte un vers.

Acel vers suntem doar noi,
Oameni simpli, doar români
Dar noi încă n-am uitat
Cine-au fost ai noşti bătrâni.

Avem suflete curate
Şi a noastră ţară încă
Pe meleagurile lumii
Este cea mai-naltă stâncă.

Nu-i din aur ca a voastră
Nu sclipim doar în afară
Dar de vi la noi în iarnă
Vei pleca crezând că-i vară.

Seara ne plimbăm pe stradă
Nu avem inima mică
Nu ca voi frică de oameni
Doar de Dumnezeu ni-e frică.

Şi acum că ştiţi ce suntem
Ştiţi ce-nseamnă omenie
Pot să spun veniţi în pace
Şi prieteni vom fi pe vecie.

poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Votează! | Copiază!