Și muntele dă poruncă
Și muntele dă poruncă:
Cine-l stăpânește încă,
Să se suie-n vârf de stâncă,
Să privească-n vale-adâncă,
Să vadă acolo-n luncă
Cum merg oamenii la muncă.
Pentru ei munca e sfântă.
Omul muntelui ascultă.
Tot ce vede îl încântă.
Apoi, fără de poruncă,
Coboară și el din stâncă,
Haina de pe el aruncă
Și pune mâna la muncă.
A-nțeles că munca-i sfântă,
Că fără ea nu se cuvântă.
Cântă cucul jos în luncă,
De prânz oamenii mănâncă,
Și beau apă de sub stâncă.
Puțin timp apoi se culcă,
Să mai poată munci încă,
Când iar se-apucă de muncă.
poezie de Dumitru Delcă (24 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
1 Vedetot Ion [utilizator înregistrat] a spus pe 24 mai 2012: |
| Bravo nea Mitică, mai trebuie un cârnăcior, un pic de muștar, un țambal, un cimpoi, niște cizme să bată pământul, o căciulă aruncată în sus și se poate declanșa iarmarocul. |
2 Olga Popescu [utilizator înregistrat] a spus pe 24 mai 2012: |
| Comentariul este foarte reusit, poezia deasemenea. |