Oo, Majestate

Ah Doamne ce mult îl iubesc pe Rege;
încă de când şi tatăl şi bunica
chipu-i întrupau... E tot ce am mai drag;
e singura poveste adevărată,
e tot de ce mă doare şi mi-e dor,
cel ce-ar putea reface ţara mea, scăpată...
M-anin de timp când se spunea că "totul merge"
-aşa cum auzeam când eram atâtica-
şi-aveam monezi de-argint -făceam şirag
cu chipul tânăr, efigie- în şifonier, în dormitor.
Ce grav păcat că mi-am pierdut poveste
ce-mi legăna copilăria
de-un secol cu-nceput de film
cu pantaloni bufanţi, cu primul automobil,
când ascultam la radio fără să ne dezlipim...
Nu mai am nicio zestre;
nu se mai regăseşte onoare, datoria...
N-am nicio şansă să-mi educ copil!

EL, unicat -de fapte şi de martor- aproape centenar,
e contrazis de chiori
ce nu ştiu pioşenie, altar,
nişte croncănitori, ciori
hulpăvind la leşuri
ce le sfârtecă,
sau de uzurpatori
ce minţi să spele-ar vrea, să ne ducă cu preşuri
cu gura lor spurcată de năpârcă
şi mulţi alţii pe margine, prostie,
atei ce "cred" trompete
despre vagoane-n gări
în şiruri nesfârşite
ce le-ar fi luat, lor, comori...
o altă seminţie,
recreatoarea de un Dragobete,
de care n-a ştiut nicicând;
că n-are cum să ştie, fără minte... gând!

Mă-ncânt arar, când reapare
printre cenzuri nemotivate,
printre can-can-uri desfrânate,
cu mulţi palavragii, fără de-adevărata carte,
ce-şi vor doar ca să-şi aibă parte...
mi-e dor de tot ce povesteşte,
ce am uitat,
ce doar prin el există;
de un regat,
de adevăruri dintr-o listă,
de multele petreceri ce-a fost martor,
de evenimente, o istorie... nescrise.
... Şi îi văd părul tot aşa, făcut cărare
şi gesturile calme, gânduri neîngăduit de interzise...
Şi încă îi simt mâna caldă de la aniversare;
posibil anevoie de sărbătorit în ţara ce pe rând o tot conduce câte un tartor?!
... Am dor nebun să fie iar regat, să strig "Oo, Majestate..."
Ah Doamne, ah, ce mult, ce mult mă doare!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!