Gandesc, gandesc, iubesc
Ai crescut si am sperat
C-o sa uiti de realitate,
Si sa gusti putin din vise,
Insa vad ca nu se poate.
Ai ramas la fel, frumoasa,
Dar acelasi zambet fals,
Peste visul meu apasa,
Si ma lasa fara glas.
Ai visat ce-au vrut parintii,
Asa n-ai visat deloc,
Si-am plecat de langa tine,
Acum vrei sa ma intorc?
Iar zambesti, si-mi faci cu ochiul,
Insa eu nu pot zambi,
Recunosc, imi este teama
Ca aceeasi tu poti fi.
Sentimentele ma-ndeamna
Sa incerc sa mai astept,
Insa anii nu ma iarta
Ce sa fac, mereu sa iert?
Cand ti-am spus ca tin la tine
Ca la ochii mei din cap,
Ai mintit de dragul lor,
Ai spus clar: "eu nu te plac..."
Si stiam ca minti, durerea
Ce-o aveai in glas soptea,
Puteai sa nu spui mai multe,
Sufletu -mi deja stia.
Bani, avere, bogatie,
Ce prostie ai ales,
Ca iubirea-i cea mai sfanta
Prea tarziu ai inteles.
Daca tatal tau gandise,
Ce-i mai bine pentru voi,
Cum spuneai tu in trecut,
Azi cum de visezi la "noi"?
Nu cred ca mai pot ierta,
Dar iti jur ca te iubesc,
Eu am suferit enorm,
Asteapta-ma, sa ma gandesc...
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.