O femeie poartă numele unei cifre
Nu-mi puneți pe cap fărădelegile
șterse din coroana bătută-n rugină!
Locurile bântuite de stafii de gheață
ninse cu fluturi de sânge, măștile râd
unde-și calcă pe urme tiranii.
.
Acolo noaptea-și iubește stăpânii,
cu ura iubirii înregistrată-n memorie.
Punți delirante, arcuri peste mări,
femeile pleacă în stepele răsăritului,
marginile lumii se îndepărtează.
.
Se smulg aripile la îngeri, păsările simt durerea;
prin aer sunt zburătoare metalice.
Penele desenate, simbol cu semne ciudate,
o femeie poartă numele unei cifre,
și dragostea se consumă pe căi imaginare.
.
Nedumerit, mă întreb:
"Mirosul tău de femeie cu cine-l împarți?"
Eu nu voi distinge nimic -
până la tine e cale de o stea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.