Ce înseamnă un cuvânt
neștiința o iscoadă
viitorul nu ia mită
cere viața mulțumită
pentru marea ei rocadă
turbion de gânduri rele
țesătură de arnici
când nu știi ce vrei și nici
unde te vor duce ele
lumi care-mi treceau prin față
sau prin care eu treceam
lunile ce curg pe geam
nopți de gene îmi agață
un mister ascuns în ou
ca un semn de întrebare
pentru clipa trecătoare
când ajunge la potou
sunt același? nu mai sunt
cine poa' să-mi dea răspuns
când nu știu îndeajuns
ce înseamnă un cuvânt...
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.