Oglinzile oglinzi reflectă
Această zi de tevatură plină
Când n-am cu cine un cuvânt să schimb
Prin camerele vieții mă tot plimb
Balanța lumii, spre absurd se-nclină
Simt printre degete curgând făină
Ciudată moară-a unui anotimp
Și măcinând frânturi dintr-un olimp
Pe o hârtie de tipar, velină
Oglinzile, oglinzi reflectă, ziduri
De ce-ai voit în ele să te-nsinguri
Când luptele se dau numai în ringuri
Și fețele învingătorilor au riduri?!
Asumă-ți bătăliile rămase
Cu ultimul ecou ascuns în oase!
poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.