Cum se călește fierul
Ca pătimaș culegător de vise,
Am cultivat abstractul în sonet,
Fiindu-mi silă de banal concret
Ce zilnic păsurile mi-otrăvise.
Și-așa în templul meu cu porți închise
Frumosului i-am închinat discret
Și-nfiorarea caldă de poet,
Și arta rece care-o stăpânise.
Cu mintea sufletul mi l-am călit
Cum se călește fierul înroșit
Spre-a-i oțeli flexibila substanță.
Numai așa am izbutit să-nfrâng
Vulgara lacrimei exuberanță,
Când suferința mă făcea să plâng.
sonet de Mihai Codreanu din Din armoniile durerii
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.