Mai rămâi

ni-i viaţa noastră
o frunză-n vânt
rătăcită
între cer şi pământ,
nu ştiu vântul
încotr-o o poartă
şi nici dacă frunza
e vie sau moartă.

trecem adesea,
prin iernile grele,
cu doruri nebune,
cu gânduri rebele,
şi sufletul mângâie
crengile ninse,
prin stoluri de nori,
prin stelele stinse.

ne schimbă adesea
fericirea-n osândă,
căci peste tot
e moartea la pândă.

lasă-mi, iubito,
clipa ce vine,
să mai petrec
o noapte cu tine,
că ai fost
văpaie şi foc,
în acest şăgalnic
şi dulce noroc.

mai rămâi
o clipă acum,
până ce totul
nu este fum,
până ce totul
nu este rug,
până ţi-e glesna
un ghiocel
şi n-ai pe deget
nici un inel.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 decembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!