Cerbul
Ca un cerb pe care lațul l-a răpit din codrii săi,
Sihăstria minții mele mă îngroapă-n negre văi,
Așternându-mi trupul tânăr printre demoni albi și goi,
Stingându-mi pe veci lumina din, albaștri, ochii tăi.
Moartea e o nălucire, cum iubirea însăși este...
Stingându-mi pe veci lumina din, albaștri, ochii tăi,
Așternându-mi trupul tânăr printre demoni albi și goi,
Sihăstria minții mele mă îngroapă-n negre văi,
Ca un cerb pe care lațul l-a răpit din codrii săi.
poezie de Nicușor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.