O umbră

când seara se-necase în grădină
şi ochii mei cătau în luminiş,
o umbră mi-a căzut din cer, divină,
s-a strecurat în suflet pe furiş.

noaptea venea cu-atâtea vise, însă
eu nu vedeam nimic cu ochii mei,
dar te simţeam pe lângă mine plânsă
cum te-aşezasei pe sub vechiul tei.

ne-ncercuiau inelele de vise,
şi eu te-am luat, iubito, lângă mine,
aveam fântânile de dor deschise
cu ape limpezi, pure, cristaline.

am vrut să bem dar tu te-ai destrămat,
ai spus că pleci în lumea ta departe,
precum în hora ielelor de noapte,
destinul nemilos te-a aruncat.

.............
în toamna asta bruma pică rece,
cuvintele de-atunci mă cată azi,
visez mereu cum din seninuri cazi
şi umbra mea spre tine vrea să plece.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!