| Madame [din public] a spus pe 30 septembrie 2011: |
| Așa este. Ce soartă vitregă! Unii chiar simt acut lipsa antropofagilor! |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 1 octombrie 2011: |
| Nu le-a domesticit, le-a anesteziat. Instinctele noastre se trezesc ori de cate ori auzim in habitatul social zvonuri de jungla. Le intalmim "nu in ochi, pe buze, ori morminte" ca misterele lui Blaga, ci in discoteci, in carciumi, pe strazi aglomerate, pe stadion, la nunti, sau chiar in paturi deselate de zbenguieli nocturne. |
| mam*zelle [din public] a spus pe 2 octombrie 2011: |
| Dimpotriva, le-a ascutit (pilit), precum coltii lupului de la usa Caprei cu trei iezi. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 3 octombrie 2011: |
| Civilizatia a molesit (nu spun domesticit, pt. ca nu consider omul un ins deplin socializat) instinctele predator-ului humanoid. Azi, in "jungla de asfalt" paradatorul biped nu trebuie sa alerge dupa mistreti, e de-ajuns sa cumpere o fleica "dă porc" de la macelarie, nu mai e necesar sa-si juleasca genunchii si bratele catarandu-se in copaci dupa gorgoaze, ia "jde" kile din piata si face compot, nu trebuie sa se bata cu masculul dominant pt. o femela sau alta. E suficient s-o complimenteze (poate adauga la elogii si cativa euroi pt. a da dovezi palpabile de respect si seriozitate). Si daca femeile reale sunt ocupate in raman cele virtuale.... Vorba lui Preda: "daca lipeala nu e, conecteaza-te frate". |
| mam*zelle [din public] a spus pe 3 octombrie 2011: |
| Din ce spui tu, Daniel, omul si-a pierdut exercitiul fizic (alergatul după mistreti, cataratul dupa fructe, lupta pentru femela), dar nu instinctele de a vana, a cuceri si a domina. Mijloacele de a ne obtine bunurile si privilegiile s-au schimbat, s-au rafinat - zice-se-, adicatelea am dat sulita pe bani, masa musculara pe situatii economice si sociale. Femeile nu-l mai aleg pe cel mai voinic barbat, ca sa asigure mostenitorilor datele fizice pentru supravietuire, ci pe cel cu mai multi bani, ca sa asigure progeniturilor premisele economice pentru bunastare si confort. Vigilenta nu mai intra in alerta la orice zgomot din tufis sau de dupa colt, la orice strigat/racnet/urlet, dar se manifesta, de exemplu, cu privire la portmoneul din geanta sau chiar la geanta de pe umar, in aglomeratie. Jungla-i jungla: cel mai tare doreste moartea altuia, cel mai slab si-o doreste singur. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 4 octombrie 2011: |
Pai nu am spus ca si le-a pierdut, ci doar ca i s-au diminuat. Instinctele sunt niste instrumente interne care si-au pierdut precizia prin fasonare "culturala". Limbajul, marea noastra unealta, s-a suprapus peste instincte si le-a perturbat buna functionare. Lumea noastra se compune din acte de limbaj (indirecte) si nu din acte brute (naturale, instinctuale).
Exemplificare:
Scriitorul (cu unde electromagnetice de regret detectabile fara aparate): Domnisoara, v-as ruga sa ma scuzati. Stiti, chemarea naturii...
Domnisoara: Colosal! Auziti chemarea naturii de la o distanta atat de mare de salbaticie? (strecurand o aluzie mai transparenta decat rochita pe care-o purta alaltaieri pe la doispe in camera "de lucru" a lui Mitica- nu d-l de la liga) Intotdeauna am spus: sciitorii sunt niste barbati cu totul speciali.
Scriitorul (jenat de elogiu si de alte detaliii de o factura similara): O aud doamna, ca toata lumea...
Domnisoara: Cum ca toata lumea? Eu acum aud doar tramvaiele, un bazait de bormasina, un zumzet de conversatie... NImic natural, in toate sunetele astea. (luand o poza intelectuala, desi nu era nici un album foto prin jur) O simfonie postmoderna de strada.
S: Daca mai beti doua pahare de sampanie sigur o vezi auzi si dvs.
D (sceptica ca Descartes, dar fara mustatza acestuia): Credeti?
S:Sunt convins!
D: (neputand sa-si reprime curiozitatea specifica sexului de apartenentza): Si ce va spune?
S: (ascultand in imaginatie un susur de izvor): Cine?
D: Vocea naturii!
S: Nimic special. Imi porunceste sa merg undeva.
D: Unde?
S: Acolo unde si regele merge fara suita.
D: Regele din jocul de carti? N-am auzit de expresia asta si joc poker pe dez... (isi da seama ca a fost prea sincera si devine mai "implicita")de ceva timp.
S: (incepe sa tropaie ca un calusar iesit la pensie pe motiv de exces de zel) Nu, jocul de glezne... Si tasneste ca un sprinter (nu ca un jet, cum ar fi dorit) spre toaleta, pe care o gaseste cum altfel decat ocupata. In ea o pereche isi dovedea calitatea de grup diadic, imperechindu-se. Ce-a fost la gura distinsului scriitor nu se poate reproduce. Tot ce putem spune este ca are legatura cu reproducerea si cu alte lucruri esentiale pentru specia umana. |
| mam*zelle [din public] a spus pe 4 octombrie 2011: |
| Monsieur Daniel, tocmai ai dat un exemplu revelator despre un instinct domesticit (nu molesit, nu anesteziat, nu diminuat, ci domesticit!): acela de a ne usura in locuri special amenajate (precizia cu care barbatii nimeresc closetul e posibil sa se fi diminuat). Caci, pana la chemarea imperioasa a naturii, parca nu "ne vine" sa facem oriunde. Spre deosebire de predecesorii nostri din epoca iluminista, care, in lipsa WC-urilor de la Versailles, se usurau fara complexe pe culoare, pe covoare, in galantare, in spatele draperiilor etc. Spui ca limbajul, marea noastra unealta, s-a suprapus peste instincte si le-a perturbat buna functionare. Te-ar contrazice ritualurile de cucerire din lumea buna (a aceluiasi veac XVIII), care incep cu mare politete si galanterie aleasa, ca apoi sa degenereze, in casa scarii, in cel mai salbatic joc de rut animalic. In concluzie, eu as zice ca instinctele noastre s-au adaptat continuu la conditiile de mediu, si-au gasit alte cai de defulare si de refulare. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 4 octombrie 2011: |
Nu e domesticit, e intarziat semiotic. In joc nu e deplasarea spre o locatie, ci jocul lingvistic care o preceda. Dvs. credeti ca exemplul meu graviteaza ca o musca in jurul budei. Nici pomeneala! In exemplul meu, nu mersul la toaleta (ca topos civilizatoriu) importa, ci limbajul care deturneaza instinctul mictiunii de la exercitarea lui naturala . Ca sa mergi la buda, trebuie sa te supui ritualului sadic al conversatiei (si amanandu-l prin dialog ii diminuezi importantza, "urgentza"). In privinta rolului limbajului in satisfacerea libidoului lucruurile stau la fel. Ca sa ajungi la actul fiziologic trebuie sa recurgi la un preludiu lingvistic (s-o complimentezi sau s-o bruschezi pe femela cu organul semiotic- limbajul). Insa o dozare gresita a actelor de limbaj care preceda satisfacerea instinctului primar (cel din filmul cu Sharon Stone), poate conduce la un fiasco erotic. Asa ca limbajul poate sa aduca deservicii instinctului. Tineti cont si de faptul ca prin conversatia pe care e constrans sa o faca masculul isi pierde putin (sau mai mult, dupa cat de intelectuala e partenera) din energia sexuala (aici intervine molesirea de care spuneam).
Ca sa nu mai vorbesc de virilitatea unor adolescenti (sau a unor adulti "macho") probata exclusiv la nivelul declaratiilor. Bravada sexuala nu e totuna cu bravura erotica. In acest caz se produce o defulare (o atenuare, o molesire a instinctului) prin limbaj. |
| mam*zelle [din public] a spus pe 4 octombrie 2011: |
Monsieur Stanciu, eu m-am folosit de situatia din sceneta ca sa exemplific un instinct domesticit: acela de a ne usura in locuri special amenajate, suferind torturi fizice sau psihice (din cauza bunelor maniere), pana la momentul in care stringenta satisfacerii lui ne intuneca ratiunea. In cele din urma, scriitorul o zbugheste, lasand-o balta pe domnisorica,
dovada ca instinctul mictiunii este cat se poate de salbatic, dar, desi limbajul folosit in fata toaletei ocupate ii infirma civilitatea, scriitorul nu se usureaza pe usa, ci isi asteapta, frustrat si chinuit, randul. Aici intervine domesticirea, intelegand prin domesticire deformarea profunda a comportamentului si psihismului speciei, in directia dictata de civilizatie. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 5 octombrie 2011: |
| Mam*zelle, "marea literatura" lasa loc interpretarilor multiple. Asa se intampla si cu textul meu. |
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
Textul original este scris în limba română.