Of, inimă și inimioară
Inima-mi bătea aseară
Gata din piept să îmi sară.
Când aproape s-a-nnoptat,
Inima de mult a stat.
Acum, în zadar mă chinuiesc,
Nu mai pot ca s-o pornesc.
Odată ce s-a oprit
E foarte greu de pornit.
Of, inimă și inimioară,
Cum zburdai odinioară!
Ce-ți veni așa de-odată
De mi-ai pus doliu la poartă?
De ce din inimă blajină
Ai devenit prea haină?
Cum inimă te-ai îndurat
Și din viață m-ai luat?
În loc să-mi lași două vieți.
Acum sufletu-mi îngheți.
Mă duci dint-o viață reală
Într-o alta virtuală.
O, cât de păcătoasă ești!
Eu credeam că tu glumești!
De ce nu spui c-ai obosit,
Ca să știu că n-ai glumit?
Știu. E tardivă întrebarea.
Inima nu-mi mai răspunde.
Ea, și-a încetat mișcarea,
De auzit, nu m-aude.
Adio îți spun natură!
Intru în eternitate,
În urmă las iubiri și ură
Și trec granița în moarte.
poezie de Dumitru Delcă (26 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.