Înainte de început
cu 16 zile înainte de a mă naște am auzit moartea recitând din cartea tristeții,
vocea ei domolea orice furtună iar eu începeam să îmbătrânesc departe de viață.
părinții mei petreceau alături de personajele lui Charles Dickens,
îmi căutau nume printre eroi imaginari, în lumea celor închiși în apatia trecutului.
toamna râdea dansând goală în noaptea brumată...
mâinile mele nu aveau puterea de a deschide ușa durerii,
a trebuit să ascult până la capăt disertațiile morții.
am luptat fără să pot vedea lumea nouă ce se năștea în fața ochilor mei
mi-au stat alături spiritele templierilor neîngropați.
și toamna râdea, râdea...
apoi venit Dumnezeu să îmi mângâie neputința,
mâinele Lui s-au odihnit o clipă pe sufletul meu.
poezie de Eduard Dorneanu (8 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.