Diana şi tristeţea absolută

am ajuns la petrecere destul de târziu,
am avut nevoie de o cămaşă nouă şi am colindat toate magazinele de vechituri,
într-un final am găsit.
mi-a deschis un valet îmbrăcat bizar ce fuma trabuc şi abia se mai ţinea pe picioare,
în piscină pluteau tot felul de haine iar lumea se bucura de puterea de penetrare a
banalului.
la primul etaj era plin de eleve de la liceul cu predare în limba germană,
astea veniseră însoţite de bărbaţi ce le puteau fi părinţi.
una dintre ele machiată strident şi purtând o rochie deja sfâşiată
m-a invitat să facem turul de onoare pe o bicicletă fără ghidon.
am râs ca un pelerin căzut într-un canal colector de dame de companie
şi i-am arătat un semn universal din care a învăţat să stea deoparte de mine.

apoi te-am căutat prin mulţimea împerecheată de gesturi mărunte,
te-am căutat pe sub mese,
te-am căutat în privirile rătăcite ale unor drogaţi nefericiţi,
chiar şi în partiturile celor ce cântau jazz,
chiar şi acolo,
te-am căutat.

tu stăteai liniştită ţinând în braţe o păpuşă fără cap,
lamele folosite străluceau în lumina cleioasă a lunii.
câinii lătrau năuciţi de noua fantomă ce îşi caută loc într-un cartier vestit pentru
toleranţă
iar eu, ca de obicei, ajunsesem prea târziu.

la înmormântare s-a servit şampanie iar serviciile funerare au fost de excepţie
au lipsit doar prietenii şi Dumnezeu,
în rest toţi au fost prezenţi şi au aruncat cu bolovani într-o groapă infectă.

am plecat ultimul,
îmi era frică să nu îţi fure cineva florile de pe mormânt
dar de data asta ai avut noroc.

poezie de Eduard Dorneanu (26 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Votează! | Copiază!