Stejari sunt încă
Era ca azi, un timp prea sfânt
Ce mângâie tot pe pământ,
Cu dragi colinde la români
Când oamenii se simt mai buni.
În vremea ceea, fiecare,
Cu vârstă mică sau mai mare,
Se pregătea ca să petreacă
Și prag de Anul Nou să treacă.
Se aștepta ca bucurie
În orice cuib acum să fie.
.............................
Pădurea se zărea tăcută,
Arar, ici-colo câte-o ciută
Căta un mugure, sărmana,
Iar codrul alb părea Nirvana...
Și ce aud? O mică toacă
În arbori plini de promoroacă...
Am priceput, erau cuvinte
Pornind spre fiu, de la părinte:
--,, Hai, sări odată, nu te teme,
Să stai pe ramură nu-i vreme,
Ești unul dintre fiii mei
Rămas în urmă, dintre ei.''
O ghindă prinsă de stejar
Primea cu greu al vieții dar.
Arar, ici-colo, câte-o ciută
Călca agale și tăcută
Cătând un mugure, sărmana,
Iar codrul alb părea Nirvana...
Și fructul parcă mai cu spor
Se agăța:,, O, tată, mor,
Eu în omăt m-oi prăpădi,
De mine nimeni nu va ști!''
Era un pui înfricoșat
Ce rămăsese atârnat
De creanga bunului părinte
Visând că poate sta -nainte.
Era ca azi, un timp prea sfânt
Ce mângâie tot pe pământ,
Cu dulci colinde la români,
Când oamenii se simt mai buni...
De arbore ușor împins
Și fructul ultim s-a desprins;
Și-n primăvara următoare
Din mica ghindă ce răsare?
Un nou stejar drept și semeț,
Călit de-omăt și îndrăzneț.
............................
La șes sau lângă câte-o stâncă,
Am înțeles: STEJARI SUNT ÎNCĂ!
poezie de Gabriela Gențiana Groza din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.