Bine ați revenit! (elevilor, la întâlnirea după 10 ani de absolvire a Liceului "G.Coșbuc" Cluj-Napoca)
Frumoși adolescenți de ieri
Ați revenit maturizați
După vreo zece primăveri,
Copiii noștri minunați!
Ce-am făcut noi, ăst timp, aici
În școala ca atelier?
I-am dăscălit pe alți voinici
Să-și poarte cugetul spre cer.
Și le-am grăit ades de voi,
V-am lăudat, v-am comparat
Ca ei s-atingă mai apoi
Destinul îndelung visat.
Noi știm că-n cale uneori
-Așa cum Domnul a lăsat-
V-au fost și ghimpi, v-au fost și flori
C-așa-i un drum adevărat...
Clipa de azi s-o-nveseliți
Uitați de orele de chin
Și... fără să vă amețiți,
Ciocniți câte-un pahar de vin!
poezie de Gabriela Gențiana Groza din Fântâna cu sori (2011)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.