Parabolă
Nedumeriți
ne-ntrebăm adeseori cum
de se comprimă timpul
nu ne mai ajunge să-l toarcem
pentru
a citi o carte - fie și de bucate -
a paște caii prin nopți de rouă
cu căpestre de poeme albastre
a-ți lustrui pantofii și bea
ceaiul sălciu
narcotizant
și te enerva pe hidoasa poluare
a rememora copilăria mirificei retine
a bate un cui casnic
și a înșuruba un bec în cerebelul speranței
a te scplda în propriile lacrimi
sau în măruntele bucurii
a te deprinde cu o boală când
alta-ți dă ocol
a merge la stomatolog
a da cu tifla la ocara lumii
și mai ales a iubi zdravăn femeia
aciuată înlăuntrul simțurilor tale...
Și cât timp au reptilele Doamne
să învenineze
să spurce catedrala unde poetul
scrie cu sânge
menirea noastră...
poezie de Paul Dogaru din Fotografii voalate (2002)
Adăugat de Paul Dogaru
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre poezie
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre sânge
- poezii despre stomatologie
- poezii despre simțuri
- poezii despre rouă
- poezii despre religie
- poezii despre poluare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.