Doina

doina noastră vine de departe,
din anii grei ai ţării în furtună,
românii doar de ea au avut parte,
şi şi-au cântat durerea împreună.

cuvinte vechi, relicve demodate,
la suprafaţă ies din când în când,
n-au nici istorie şi n-au nici date,
din lutul vremii ies mereu plângând.

în marile singurătăţi din mine
aud demult un cântec bătrânesc,
mă-ntreb adesea cine-l cântă, cine,
şi ce e-n el atâta de firesc?

când morţii trec acasă să se culce
după o zi de coasă de pe lunci,
se-aude câteodat-atâtât de dulce
şi-mi face zilele fântâni adânci...

la fiecare grea răscruce-a vieţii
l-am luat prieten şi l-am adorat,
din el s-au adăpat în veci poeţii
şi cântăreţii adesea l-au cântat.

doiniţa noastră de reîntrupare
venită din străbunii tăi părinţi
te cânta pe la case fiecare
că tu ai fost simbol de biruinţi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!