Rondelul rozelor ce mor
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, și mor și-n mine -
Ș-au fost atât de viață pline,
Și azi se sting așa ușor.
În tot, se simte un fior,
O jale e în orișicine.
E vremea rozelor ce mor -
Mor în grădini, și mor și-n mine.
Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmășaguri de suspine,
Și-n marea noapte care vine
Duioase-și pleacă fruntea lor... -
E vremea rozelor ce mor.
rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Isolde
Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în engleză.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.