Dor de Circe, vrăjitoarea
Când Circe s-a înfuriat,
Ea bunătatea își "ucise"
Și-atunci, aheii lui Ulise,
Pe toți în porci i-a transformat
Iar mai apoi, s-a-nduplecat,
Iertării calea îi deschise
Doar la urmași le mai prezise,
Destin porcesc, ce s-a păstrat...
Astfel, vedem ca-n altă eră,
Cum porcii printre noi prosperă
Și perspectiva este tristă,
În stabilirea altor "norme",
Căci Circe-acum nu mai există,
În oameni, porcii să-i transforme.
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puțin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.