Apoi aşază piedici

teama de întuneric
îi scăpăra picioarele

acasă răsufla uşurată
se mlădia pe călcâie
punea lumânări pe masă
le aprindea pe rând

surâsul ei schimba lumea
fără să mai pară
plină de umbre

ochii deveneau iscoditori
se mişcau în orbite
un cuvânt, o avalanşe de vorbe
obligau
la un răspuns

era
după clipele ceasului rău
pe care bunicul spunea să nu le cauţi
stai în banca ta
fără să te expui
hazardul e o întâlnire
pe drum cu moartea
are poarta deschisă
te cheamă
să treci prin foc

apoi aşază piedici
să cazi
în mrejele ei
aproape invizibile
pline de capcane

ştia asta
se temeam să nu le lovească
şi să declanşeze destinul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Votează! | Copiază!