Oglinzi fermecate

La plecare ţi-ai lăsat oglinda pe scrin.
M-am uitat în ea doar într-o doară:
Nicio imagine interioară!
Sucitu-o-am, scuturatu-o-am:
Sticlă tăcută şi goală!
Atunci am aruncat-o în ogradă
Şi oglinda s-a spart în aşchii,
În zeci şi zeci de oglinzi fermecate.
Am luat un ciob şi m-am uitat:

Mă privea o jumătate de ochi balcaz,
Din care curgea o lacrimă dalbă,
Pe marginea pleoapei o muscă verde.
Am luat un alt ciob şi am privit:
Stârceau urechile lui Midas!
Am pus repede mâna la gură, nu cumva
Să mă vadă colegii mei binevoitori,
Că lui Apolo i l-am preferat pe Pan,
Auzindu-i fluierul din pădure.
De-acum eram curios să ştiu ce bucluc
Mai poate fi şi-n celelalte oglinzi.
Într-una am zărit un picior de cal
Ce zbura, zbura nu era Pegasul?
Într-alta: o bucată de fluture
În gura unei furnici înfometate.
Şi-ntr-alta: cânta o mierlă de se spetea,
Dar nu-i auzeam glasul în oglindă.
Şi-ntr-alta: peisaje multicolore
Ca într-un pai încovrigat,
Dar cu salivă şi picurat
Cu lăptişor de susai, la soare!
Într-o oglindă un băiat ţinea globul
Şi juca fotbal, ca şi politicienii
De pe Hudson, mai mult vedete
Decât oameni cu scaun la cap.
Apoi şi pe tine te-am văzut în oglindă:
În braţele altuia, sărutându-te,
Dar nu m-am supărat câtuşi de puţin,
Pentru că totul se petrecea în imagine
Şi nu în realitatea pură şi crudă.

Ce-i drept, dispoziţia mi-a fost stricată.
Am luat-o la picior spre domiciliu,
Adormind sub două pături de Islanda.
Noaptea, prin geamul deschis, am văzut luna.
Mi s-a năzărit că-i tot fermecată.
Am aruncat cu papucul în ea, departe.
Luna s-a sfărâmat în mii de bucăţele.
Tot cerul era împânzit de oglinzi.
Oare prin hublou ce văd cosmonauţii,
Când navighează spre stele?
Ar trebui să luăm un interviu de la ei.

poezie clasică de George Meniuc
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!