Anthropos ergon
Frumos și pur, așa ca la-nceput,
Mă aflu pe un țărm necunoscut,
Un țărm rotit din zare până-n zare
Cu vânt amar, cu scoici, și-n depărtare
Cu argintate, tulburi estuare.
Mi-s zilele și casa de nisip;
Nici nu mai știu: sunt chip, sunt arhetip?
Când trupul meu se-apleacă peste unde,
Cel din adânc tresare și se-ascunde
Și totuși, fără caznă, mă regăsesc oriunde.
Căci între împrejuru-mi și suflet nu-i nimic:
Nu pot și nu încerc să le despic
Cerul de cer și soarele de soare,
Marea de mări, uitarea de uitare...
poezie de Eugen Dorcescu din Arhitectura visului (1982)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre Soare
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre nisip
- poezii despre frumusețe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.