Gânduri reci
Azi străbat cărările,
Iernii îi fac poftele;
Lăudând troienile,
Scrobite și dantelate,
De vântul rece sculptate,
Ca să nu fie uitate.
Valea pare încremenită,
Câte o cioară o mai descântă,
Brodată e alba-i mare,
Plină de mărgătitare,
De umbre și de picioare;
Despărțită în cărări
Ca o mare, de vapoare.
Gerul aspru îmi sărută,
Fruntea înaltă, gura mută,
De cuvinte înghesuită,
Ca o muză adormită.
Sătutându-mi trandafirii,
Din obrajii înghetați,
Soarele călduț și vesel
Îi face iernii în necaz.
Scârțâie sub pași zapada,
Fără un ecou anume,
Gânduri reci sau gânduri bune
Se îndreaptă către tine, către lume,
Că singurătatea crudă,
Gândurile înfierbântă.
De ești aproape sau departe,
Soarta vieții tot desparte,
Cum e apa între maluri,
Cum e marea între dealuri,
Sau destinele în valuri.
Gânduri reci în iarna rece,
Care vine, care trece,
Fiindcă timpul o petrece;
O! mireasă a anilor,
În albeața pletelor,
Tot tărâmul faptelor.
Cum să nu gândesc la rece?
Despre viața care-mi trece,
Vorbăreață apoi tăcută,
Greoaie și abătută,
Gânditoare apoi mută.
Umbra firii ce în urmă,
O lăsam, să nu ajungă,
Sus la steaua ce dispare,
Când scădeam la numărare.
poezie de Valeria Mahok (31 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.