Arheologie
M-am oprit deodată în fața unei coli albe,
Rătăcit ca un explorator,
La Pol.
Rămasese înfipt în peniță un cuvânt.
Cred că destul de adânc
Căci începuseră deja să cadă
Picături de litere negre pe coală.
Si parca se zbatea spunând
De ce?
De ce nu-ți mai ajung?
De ce încerci să mă amesteci?
Sa mă frămânți, ca într-un aluat,
Cu alt cuvânt?
In curând, nu voi mai însemna nimic
De unul singur, așa cum sunt.
Nu vezi? Am ajuns ca niște caramizi
Zidite, rand pe rand.
Ne faceți să părem așa deșarte,
Încât mai mare va fi zidul ce deja vă desparte.
Mâna mi-a cazut obosită și mă gândeam,
Cum ar fi fost, dacă arheolog de cuvinte mă făceam?
Sa sap in zid,
Până la gânguritul lui Adam.
poezie de Daniel Uritu (decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Uritu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Daniel Uritu. [Vezi poezii despre hârtie, poezii despre cuvinte, poezii despre arheologie, poezii despre negru, poezii despre mâini, poezii despre alb sau poezii despre Adam
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.