Lentilele minţii

A minţii lentile convexe, concave,
Rotunde, ovale,
Dispuse-n craniu-n imense spirale,
Sunt grave,
Spirituale.
Se-mbină lentile perfect şlefuite
Cu altele sparte, turtite
Şi multe normale.
În minte refracţii bizare se ţes
Şi cată în lume fără-nţeles.
Privind prin toate aceste lentile,
Imaginare sau microscopice,
Vezi universu-n fantasme utopice,
Vezi negre nopţi transformate în zile,
Vezi prin fiinţă până la os,
Vezi adevăruri multe pe dos,
Vezi în trecut lumea-mpietrită
Dar fericită c-a împietrit,
Vezi viitorul sub semn de-ntrebare,
Nedefinit,
Urcând în căutare
Spre infinit,
Vezi în viaţă cum mii de păcate
Sau de creaţii măreţe, sublime,
Plutesc în eterna ereditate,
Vezi cum natura se naşte în cicluri,
Vezi crime
Ce-ţi par că-s nimicuri!
Dar sunt şi minuni ce nu se zăresc,
A minţii lentile mai aburesc
Sau se destramă şi cad,
Cad obosite pe rând într-un vad...
Ciudat şi bizar este destinul lor
În al vieţii vad, trecător.

poezie de Petru Miloş (20 aprilie 1973)
Adăugat de Petru Miloş
Votează! | Copiază!