Se teme
În vene sângele pulsând îl doare,
În trup se scurge un fior isteric,
Nu vrea singurătate și-ntuneric
Se teme de ce are și nu are,
De scârțâit de uși, de viscol, vânturi,
De ploaia ce lovește fin în geamuri,
De caii ce-s în vis scăpați din hamuri,
De tot ce e real și nu-i, de gânduri.
Lumina ca o mamă-l liniștește,
I-alină nebuneasca suferință,
Când vede oameni simte că trăiește
Și uită de necazuri și credință.
Durerea ce-l sfâșie-o păcălește
Trecând c-o mască falsă prin ființă.
poezie de Petru Miloș
Adăugat de Petru Miloș
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.