Noi avem obraz subțire
moto: este adevărat că munca
înnobilează dar nici lenea
n-a omorât pe nimeni!
---------------
la chemarea mea de zel
lumea asta congruentă
a rămas indiferentă
că răspunde la apel
cine știe doar vreo fentă:
stânga, dreapta ori acuze
dar cu mii și mii de scuze
și pe care le aruncă
pe himere și pe muze
doar să nu vină la muncă!
boii au ieșit din modă
cai nu mai avem de mult
și principiu-ăsta ocult:
,, mama voastră hotentoți,
v-ați făcut cu toții hoți,
vreți numai whisky și sodă!"-
ne revoltă, ne instigă
noi nu mâncăm mămăligă!
noi avem obraz subțire
dați-mi dreptul meu la trai
în euro sau parai
să nu ne ieșim din fire
că scotem în stradă gloata
dăm cu pietre, dăm cu ouă
și să vedeți una două
cum întoarcem iarăși roata!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.